Back to top

INDICATOARE MONTANE

Indicatoare montane

  • de direcție (simple sau duble) și indică sensurile de parcurs, pe plăcile metalice în formă de sageată;
  • de traseu (table indicatoare), care sunt de mai multe tipuri – în punctele de convergență (raspântii) ale mai multor trasee, cuprind semnele de marcaj, direcțiile de mers, timpul de parcurgere al traseelor; cele de avertizare(cu rol de protecție) se montează pentru semnalizarea unor pericole: drum periculos, căderi de pietre, o prăpastie, declanșarea avalanșelor; table toponimice: semnalizează lacuri și râuri, intrarea în rezervații naturale, monumente ale naturii;
  • de documentare, care furnizează informații privitoare la traseele marcate precum și despre principalele puncte de interes turistic din arealul respectiv și se găsesc la cabane sau în stațiuni;

Care sunt gradele de dificultate ale traseelor și cum sunt calculate?

Grad mic de dificultate – poate fi parcurs de oricine într-o perioadă scurtă, de la 3 la 6 ore, cu o diferență de nivel de la 300 la 700 de metri.

Grad mediu de dificultate – durata în care se parcurge traseul este între 4 și 8 ore, diferența de nivel fiind de la 500 la 1.000 de metri. Cei care aleg acest tip de traseu trebuie să aibă o condiție fizică bună.

Grad mare de dificultate – parcurgerea traseului necesită un efort fizic continuu și trebuie să aveți o condiție fizică foarte bună. Durata traseului este între 5 și 9 ore, iar diferența de nivel este de la 800 la 1.500 de metri.

Ce ar trebui să mai știți

Dacă este afișată și sigla Salvamont, aceasta indică faptul că vă aflați într-o zonă „patrulată” de echipele organizației respective.

Timpul afișat indică durata unui parcurs cu mers obișnuit (fără opriri mai mari de 10 minute dupa fiecare oră de mers). Dacă apar două valori (de exemplu 4 1/2 – 5 ore), diferența de 1/2 oră reprezintă decalajul dintre un turist antrenat și unul mai puțin antrenat, ori dintre o deplasare în condiții atmosferice normale și una cu intemperii.

Pe indicatoare aflate la intrările și ieșirile de pe traseu puteți găsi, conform ”Ghidului drumețiilor montane”, următoarele litere, care semnifică:
A – pericol de avalanșă
C – cornișe pe traseu
D – dificultăți alpine (pasaje, săritori)
M – condiții meteo ce pot influența substanțial parcursul
O – orientare dificilă
P – pantă mare și alunecoasă
H – limita dintre două ocoale silvice

De asemenea, există marcaje aflate în zone stâncoase greu accesibile: Momâi (un grup de pietre în formă de piramidă, a căror înălțime variază până la 1 m).